четверг, 1 декабря 2011 г.
пятница, 22 апреля 2011 г.
PAŞTELE ŞI OUĂLE ÎNVIERII
Ca simbol al creaţiei, al zămislirii vieţii, oul a inspirat, din vechi timpuri, numeroase legende, basme, o întreagă literatură. În cultura românească este suficient să amintim doi reprezentanţi de seamă: Constantin Brâncuşi şi Ion Barbu, a căror operă gravitează în jurul acestui subiect, considerat ca formă geometrică perfectă - "obiectul perfect". Originea colorării ouălor se pierde în negura epocii precreştine, din timpurile când Anul Nou se sărbătorea la echinocţiul de primăvară. Ele erau date în dar, ca simbol al echilibrului, creaţiei şi fecundităţii. Şi la romani, colorate în roşu, ouăle făceau parte dintre darurile sărbătorii lui Janus şi erau folosite la diferite jocuri şi ceremonii religioase. Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creştinilor şi este încă practicat mai ales la popoarele Europei şi Asiei. Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolica motivelor şi perfecţiunea realizării. Ouăle "încondeiate" ("împistrite" sau "muncite") s-au constituit, la români, într-o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale, integrându-se între elementele de o deosebită valoare ale culturii spirituale populare, care definesc particularităţile etnice ale poporului nostru. Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Cea mai răspândită relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a pus coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Isus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: "De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi".
пятница, 18 марта 2011 г.
Singuratate.
Un singur rand de chei in cos. O singura periuta de dinti. Un singur prosop in baie. Un singur sampon in dulapior. O singura pereche de papuci de casa. Un singur pahar in cosul de vase. O masa de cinci persoane, un singur tacam pe masa. Un pat imens, o singura persoana doarme in el. O singura perna sifonata.Iar la usa, asteapta un singur geamantan. Cand sunt singura, plec. In ultimul timp, mai des plec decat vin. Pentru ca sunt singura care ma asteapta acasa.
si totusi...
- Par a nu fi?
- Nu... cred ca esti fericita... dar nu inteleg... de ce... De ce te fac eu fericita? Varsta ta si mintea ta ti-ar obtine totul intr-o clipa. Cum de eu care nu iti pot oferi totul, te fac fericita?
- Tocmai de asta. Nu imi poti oferi totul. Nu vrei totul de la mine. Pentru ca stii ca nu ti-l pot oferi. In schimb ma lasi sa invat sa iubesc egoist. Sa invat din ridurile tale.- Adica sunt batran.
- Experimentat as zice, stiu bine ca nu esti batran.
- Nu vrei banii mei, nu vrei sa ma desparti de ea, nu vrei sa imi cresti copiii, nu vrei nimic...
- Cum nimic? Ai impresia ca voi plati eu nota la hotel?!
- Nu... asta e o nimica toata. Ai putea sa stai aici oricand.
- Da. Dar singura. Si ce farmec ar mai avea?!
- Spune-mi... esti fericita?
- Deocamdata, da.
- Cand n-o sa mai fii fericita ce o sa se intample?
- O sa te privesc in ochi, o sa iti sarut fruntea, o sa iti sarut buzele si o sa imi iau la revedere.
- Aham. Pleci fara sa te uiti in urma?
- Dupa atata timp petrecut impreuna, nu stii ca eu niciodata nu ma uit in urma? Daca m-as uita, as vedea lucruri pe care vreau sa cred ca le-am uitat. Iar atunci cand voi pleca de langa tine, te voi fi uitat demult.
- Aham. Auzi, dar nu crezi ca as putea sa te parasesc eu primul? Sa imi caut o pitipoanca de pe Dorobanti, pentru care banii mei si numele sa fie suficiente?
- Nu. Nu ai putea. In primul rand, pentru ca s-au mutat pe Decebal. Apoi, de fiecare data cand ai auzi-o cerand o noua pereche de pantofi sau o noua geanta, ti-ai aminti privirea mea cand te zaresc. Ai vedea ca ei nici pentru genti si pantofi scumpi primiti de Bogdaproste nu ii sclipesc ochii cum imi sclipesc mie cand te vad.
- Asa e. Adevarul este ca te iubesc doar pentru asta. Te luminezi la fata de parca esti un copil mic care a gasit darurile de Craciun.
- Halal comparatie. Stii doar ca nu suport Craciunul.
- Sau darurile.
- Sunt fericita. Hai pentru moment sa lasam lucrurile asa.
Ti-am sarutat fruntea si buzele si ti-am spus noapte buna. Puteam sa jur ca in ochii tai era teama ca te-as putea parasi. Adevarul este ca te-am mintit. Chiar cred ca in tine, ca in fiecare barbat, zace gena aia care te poate ajuta sa treci de la o femeie la alta fara remuscari, amintiri sau resentimente. Gena aia pe care mi-as fi dorit sa o fi ales de pe tava atunci cand am avut sansa. Nu te condamn. In locul tau sa fiu, treceam la urmatoarea demult.
Si totusi esti aici... si totusi sunt fericita!
„Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.”
среда, 9 марта 2011 г.
суббота, 26 февраля 2011 г.
Lacrimi,durere:(
pentru ca a venit si sfarsitul…
A fost o prietenie frumoasa, invidiata, pretioasa… dar pentru a exista trebuie ca 2 oameni sa lupte pentru ea…
Sufar… iar, sufar nu din dragoste ranita ci din cauza faptului ca am un gol mare in suflet lasat de o persoana la care tin dar care pentru mine de azi as vrea sa nu mai prezinte vreun interes… (sper sa pot ignora omul in care am investit mai mult decat in orcine si orice…)
Ma doare golul din sufletul meu, dar in acelasi timp ma doare singuratatea in care ea se afunda… dar poate asa e mai bine pentru ea, poate asa se considera protejata, in siguranta, mai putin usor de manipulat… nu stiu, dar stiu ca singuratatea este o povara grea, o povara care iti imbatraneste sufletul inainte de vreme…
Oricum, amintirea acestei prietenii va fi mereu acolo… in cutiuta verde din coltul sufletului meu… cu toate ca nu sunt omul care linge unde a scuipat, imi doresc ca la un momentdat aceasta prietenie sa reinvie, dar si pentru asta e nevoie de 2 oameni…
суббота, 19 февраля 2011 г.
среда, 9 февраля 2011 г.
Сука любовь
Моя рука сама тянется написать тебе смс, или позвонить..но вспоминаю что ты далеко от меня и наверное даже не думаешь обо мне... прости меня что я плакала , прости что показала свою слабость...мы не можем быть вместе...и от этого мне ещё больнее, только холод и пустота осталась в моей душе...как буд то ты ушёл и забрал мою душу, моё сердце и мой разум с собой... первый раз в жизни я незнаю что мне делать...забыть? выбросить из сердца? вычеркнуть из жизни? что????? не понимаю не себя не тебя!!! Я просто хочу знать что у тебя всё хорошо ..Любовь это сука та что у людей в сердцах, как склеить осколки сломанного сердца? теряется смысл каждого дня, друзья гвоорят забудь о нём...сердце говорит помни...сново вечер, сново мой телефон молчит. Я желаю тебе счастья, хочу чтобы ты был счастлив, хоть и не со мной..любовь ломает нас, но мы же сильные с тобой! прости...
среда, 2 февраля 2011 г.
Ziua Indragostitilor (legenda)
Sarbatorirea zilei de Sfantul Valentin isi are originea intr-o traditie care a inceput cu multi ani in urma in Roma antica. Se stie de o sarbatoare romana, Lupercalia pe data de 14 februarie. Acest vechi festival reprezenta sarbatorirea fertilitatii si era tinuta in onoarea a doi zei romani, Juno si Pan. Unul dintre obiceiuri era aceea a scrierii unor mesaje de dragoste de catre tinerele necasatorite. Aceste mesaje trebuiau introduse intr-o urna, iar tinerii pe rand alegeau cate unul de aici. Conform obiceiului trebuiau sa curteze tanara a carui mesaj l-au ales.
Ziua Sfantului Valentin se numea Ziua Nuntii Pasarilor cu mult timp in urma. Se credea ca pasarile isi aleg perechea si incep sa se reproduca in ziua de 14 februarie, cea de a doua saptamana a celei de a doua luni a anului.
Sfantul Valentin
In Roma antica a trait un om numit Valentin. Era un medic bun la suflet, care practica medicina intr-o camaruta a propriei case. Se spunea despre el ca era medicul gastronom datorita faptului ca ii placea sa gateasca si ii placea mancarea. “Doctorul” Valentin s-a straduit mereu sa ofere pacientilor medicamente care cat de cat aveau un gust delicios. Avea mereu timp sa amestece medicamentele amare cu vin, lapte sau miere pentru a avea un gust mai bun pentru bolnavi. Curata ranile si le vindeca cu radacini si ierburi medicinale. Religia se constituia ca parte integranta a vietii medicului si desi crestinismul nu era prea popular in acele vremuri (multi credinciosi au fost persecutati pentru credintele lor) a devenit un crestin si tinea predici pentru altii. De multe ori se ruga pentru bunastarea pacientilor. Intr-o zi un paznic al inchisorii imparatesti din Roma a batut la usa lui Valentin, tinandu-si fiica oarba in brate. Auzise de abilitatile medicului si l-a rugat pe acesta sa vindece orbia fiicei. Valentin stia ca ii va fi greu sa faca acest lucru, insa i-a promis omului ca va face totul posibil. A examinat fetita, i-a dat o alifie pentru ochi si i-a rugat sa se intoarca pentru mai multe reexaminari. Au trecut mai multe saptamani. insa ochii fetitei nu s-au vindecat. Totusi cei doi nu si-au pierdut speranta si s-au intors saptamanal pentru reexaminari la “doctorul” Valentine. Apoi intr-o zi, cativa soldati romani l-au vizitat pe medic si l-au arestat, distrugandu-i medicamentele si condamnandu-l pentru credinta lui. Cand tatal fetitei a aflat de arestarea lui Valentin a dorit sa intervina, insa nu era nimic de facut. Valentin a inteles acest lucru. Stiind ca va fi executat, a cerut o coala de hartie, o pana de scris si cerneala. A scris cateva randuri de ramas bun si l-a inmanat paznicului pentru fiica lui oarba. Valentine a fost executat ziua aceea, pe 14 februarie, 270 (e.n.) prin decizia Imparatului Claudius Gothicus al II-lea.
Cand paznicul s-a intors acasa, a fost primit de fiica lui. Fetita a deschis biletul si a descoperit o planta galbena inauntru. Mesajul suna astfel, “De la al tau valentin.” Cum fetita privea planta, pentru prima data in viata ei a vazut mii de culori revarsandu-i-se in palma! Ochii ei erau vindecati ca printr-un miracol! In 496 Papa Gelasius I. a desemnat ziua de 14 februarie ca fiind Ziua Sfantului Valentin. Sarbatoarea a disparut din calendarul oficial in 1969.
In zilele noastre ne exprimam dragostea si afectiunea de Ziua Sfantului Valentin trimitand felicitari, flori si mesaje de dragoste persoanelor iubite. Sarbatoreste si tu Ziua Indragostitilor alaturi de noi!
Altii povestesc cum ca Imparatul Claudius al II-lea nu reusea sa-si adune oastea pentru ca barbatii refuzau sa se inroleze. Credea ca motivul era aceea ca barbatii romani nu voiau sa isi paraseasca sotiile. Datorita acestui fapt, imparatul a interzis logodnele si nuntile in Roma. Un preot crestin, pe nume Valentin, in secret a cununat perechile care au apelat la dansul. Cand imparatul Claudius a aflat de acest lucru, a intemnitat preotul, care a murit in inchisoare in anul 270 e.n., in data de 14 februarie.
Versuri "Bambi - Doi ochi caprui"
I:
Iubeam si eu candva doi ochi caprui
Plangeam cand nu-i vedeam de dorul lui
Dar ce pacat caci ochii lui minteau
Iar eu ca-ntotdeauna ii credeam.
II:
Mai exista o fata ce-l placea
Pe care o credeam prietena mea
Dar mai tarziu am inteles cine era
Si cata dragoste ii purta.
Refren:
Plangeam cand ii vedeam impreuna
Plangeam cand ii vedeam tinandu-se de mana
Plangeam cand ii vedeam intamplator
Si nu stiam ca plang de dorul lor.
III:
Dar astazi cred ca m-am indragostit
Nu stiu ce s-a intamplat dar e adevarat
Nu e baiatul meu cu ochi caprui
Acesta-i are albastri-albastrui.
IV:
Sper sa nu mai existe o alta fata
Sa se intample iar ca altadata
Dar eu ma voi gandi la ei mereu
Doi ochi caprui ce i-am iubït doar eu.
http://www.youtube.com/watch?v=eVY4qNPtBCE
Timpul trece
Sunt momente cand trebuie sa privim in jurul nostru si sa vedem ce avem, ce putem pierde daca nu incercam sa traim.Sa ai forta de a afirma ce esti pentru ca nu o va face nimeni pentru tine.Si cum spunea cineva"timpul trece repede, anii te amagesc mereu ca vei mai avea timp sa faci atatea"dar poate veni o clipa cand ajungi la concluzia ca mai erau atatea de facut.Da, asa e , uneori traim la marginea vietii, ne pierdem viata cu lamentari inutile in loc sa fim puternici si sa luptam, cheltuim atata energie pt. a-i judeca pe altii in loc sa facem ceva pentru noi si pentru cei din jur. Si nu realizam ca ceea ce trece pe langa noi e chiar viata.Uneori ne e teama de ridicol, sa spunem cu adevarat ce credem dar nu poti trai la nesfarsit sa-ti contempli infrangerile,temerile fara sa incerci sa faci ceva.Fiecare e dator sa lupte pt. afirmare si apreciere.Ma intreb uneori ce conteaza cu adevarat in viata:sa te ascunzi mereu , sa te lasi condus de atatea prejudecati, sa nu faci ce simti sau sa te ridici si sa lupti.Adevarata forta a omului vine din interior, din credinta in minuni care nu vin atunci cand vrem noi.Si tot ce putem face este sa credem in ele.....


вторник, 1 февраля 2011 г.
Sfat*
Nu va temeti sa va aratati sentimentele ( o fata ar trebui sa se simta incantata ca v-a captat atentia, ca este dorita, nu?), dar nu o faceti prea brutal si direct, „nu dati cu bata in balta”cum se zice…
Procedati la inceput prin invaluire… daca ea este colega de clasa sau in cercul de prieteni, proximitatea o sa va ajute sa va apropiati mai usor de ea…
Observati-o la inceput, ce-i place, ce nu-i place, ce i-ar putea atrage atentia, ce v-ar putea pune intr-o lumina favorabila (spre exemplu postura de erou, o salvati dintr-o situatie neplacuta), etc.
Ca sa aveti succes, e bine sa stiti ca pentru a place fetelor esentiala este atitudinea de invingator si mai ales personalitatea unui baiat… paradoxal, sunt baieti mai putin aratosi, dar care au un succes nebun la fete, pentru ca au acea incredere, o siguranta care ii conduce spre reusita… unul cu atitudinea de looser nu prea atrage pe nimeni, e ca o boala care se ia…
Dar aveti grija sa nu alunecati spre obraznicie sau aroganta… daca la inceput sunteti refuzati, nu o luati ca pe ceva definitiv (poate fata e timida, sau are nevoie de ceva timp de gandire, poate ca ati luat-o pe nepregatite, nu se astepta sa-i faceti avansuri…) si mai ales nu va schimbati la fata ca sa aratati ce rau va pare ca v-a refuzat, continuati sa zambiti, sa vorbiti, sa plasati o gluma, etc…
Incercati sa lasati subiectul ( o posibila intalnire in doi) inca deschis… fiti amuzanti, creativi, fetelor le plac baietii cu simtul umorului…
Si mai ales, fetelor le plac baietii romantici… daca nu prea aveti pregatire in domeniu, „imprumutati” de prin filme tot felul de faze, replici, care le-ar putea impresiona si adaptati-le unor situatii din viata. Oferiti flori (nu exista fata careia sa nu-i placa sa primeasca flori) nu un buchet, o singura floare, un boboc de trandafir „unic, ca si frumusetea ei”… Nu e nevoie sa-i oferiti ceva scump, importanta este incarcatura simbolica, ce transmite darul oferit… Si mai ales nu o coplesiti cu cadouri, dragostea nu se cumpara, ea se ofera gratis, ca multe alte lucruri minunate din viata…care sunt peste tot in jurul nostru si nu costa nimic (frumusetea unui rasarit sau apus de soare, salbaticia naturii, tandretea primului sarut, etc)
Tratati fata pe care vreti sa o cuceriti ca pe ceva pretios, gingas, care are nevoie de protectie… Fetelor le plac baietii protectori, le dau senzatia de siguranta…
In orice caz evitati situatiile anoste, plictisitoare. Daca nu aveti darul spontaneitatii, faceti-va dinainte un scenariu, ce veti face, unde veti merge, despre ce subiecte sa discutati, ce ar putea-o interesa, ce ar putea-o impresiona? Un plan dinainte facut s-ar putea sa nu mearga , oricand pot aparea situatii neprevazute, e nevoie cum spuneam si de o oarecare creativitate. Puneti-va mintea la contributie!
Un vizitator al site-ului spunea ca lui nu i-au trebuit sfaturi, ca „a lasat dragostea sa isi faca treaba”. Asa se intampla de cele mai multe ori, lucrurile decurg in mod natural… dar alteori trebuie sa mai ajutam mama natura… unii au un talent nativ de cuceritori, altii invata cum sa faca acest lucru.
Si intr-un caz si in celalalt, rezultatele sunt aceleasi. Cu conditia sa va faceti temele.
Si nu uitati sa oferiti iubire, incredere, sinceritate, respect, daca va doriti ca relatia sa mearga. Multa bafta!
пятница, 21 января 2011 г.
Улыбаюсь, а сердце плачет
Улыбаюсь, а сердце плачет
в одинокие вечера.
Я люблю тебя.
Это значит -
я желаю тебе добра.
Это значит, моя отрада,
слов не надо и встреч не надо,
и не надо моей печали,
и не надо моей тревоги,
и не надо, чтобы в дороге
мы рассветы с тобой встречали.
Вот и старость вдали маячит,
и о многом забыть пора...
Я люблю тебя.
Это значит -
я желаю тебе добра.
Значит, как мне тебя покинуть,
как мне память из сердца вынуть,
как не греть твоих рук озябших,
непосильную ношу взявших?
Кто же скажет, моя отрада,
что нам надо,
а что не надо,
посоветует, как же быть?
Нам никто об этом не скажет,
и никто пути не укажет,
и никто узла не развяжет...
Кто сказал, что легко любить?
в одинокие вечера.
Я люблю тебя.
Это значит -
я желаю тебе добра.
Это значит, моя отрада,
слов не надо и встреч не надо,
и не надо моей печали,
и не надо моей тревоги,
и не надо, чтобы в дороге
мы рассветы с тобой встречали.
Вот и старость вдали маячит,
и о многом забыть пора...
Я люблю тебя.
Это значит -
я желаю тебе добра.
Значит, как мне тебя покинуть,
как мне память из сердца вынуть,
как не греть твоих рук озябших,
непосильную ношу взявших?
Кто же скажет, моя отрада,
что нам надо,
а что не надо,
посоветует, как же быть?
Нам никто об этом не скажет,
и никто пути не укажет,
и никто узла не развяжет...
Кто сказал, что легко любить?
хехей) ШКОЛА!!!!!
Если двойку получил,
Не такой уж ты дебил
Просто твой учитель лох,
Ты мечтаешь чтоб он сдох,
Чтоб споткнулся он на кочке
Чтоб отбил себе все почки
Чтобы,сбил его камаз,
Чтобы вытек правый глаз,
И чтоб улетели ноги
На другой конец дороги,
Чтоб наехала братва,
Чтоб он знал как ставить два! ..
В школе на 1м уроке хочется спать,на 2м хочется кушать, 4 и 5 хочется гулять, а на 6 и 7 не выдержуешь и гулять)
Только школьные стены туалета стают всеобщим таблоидом переписки учеников.
Учителя-это единственные люди, которым даже спустя 5 лет, все еще хочется отомстить.
Не такой уж ты дебил
Просто твой учитель лох,
Ты мечтаешь чтоб он сдох,
Чтоб споткнулся он на кочке
Чтоб отбил себе все почки
Чтобы,сбил его камаз,
Чтобы вытек правый глаз,
И чтоб улетели ноги
На другой конец дороги,
Чтоб наехала братва,
Чтоб он знал как ставить два! ..
В школе на 1м уроке хочется спать,на 2м хочется кушать, 4 и 5 хочется гулять, а на 6 и 7 не выдержуешь и гулять)
Только школьные стены туалета стают всеобщим таблоидом переписки учеников.
Учителя-это единственные люди, которым даже спустя 5 лет, все еще хочется отомстить.
я люблю вас *
O zi de iarna !)
Daca nu avem iarna, atunci primavara nu va fi atat de placuta. Daca pe parcursul vietii nu dai de necaz, atunci prosperitatea nu va fi apreciata.
“Iarna este cu adevarat rece pentru cei ce nu pastreaza amintiri fierbinti.”
“Niciodata vocile nu sunt atat de frumoase ca intr-o seara de iarna , atunci cand apusul aproape ca iti ascunde trupul , iar cuvintele par a se naste de nicaieri , cu o nuanta de intimitate rar intalnita in timpul zilei.”
Imi plac aceste zile reci , cenusii de iarna.Astfel de zile iti permit sa iti savurezi o autentica stare de melancolie.”
De ce barbatii nu vorbesc despre sentimentele lor?
De multe ori, relatia dintre o femeie si un barbat poate fi exemplificata prin titlul cartii "Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus".
Atunci cand avem o problema, noi, femeile, ne bazam pe comunicare via dezbatere. Cu alte cuvinte, disecam situatia, impartim firul in patru, saisprezece, etc.
Foarte multe dintre noi ne-am confruntat insa cu o adevarata piatra de moara atunci cand vine vorba de o discutie in doi despre relatia noastra, despre sentimente, subiectele siropoase si tabu, din punctul de vedere al partenerului.
Ca niste veritabile femei ce suntem, am incercat sa disecam la randul nostru aceasta situatie si am gasit trei motive pentru care barbatii par sa comunice mai greoi atunci cand vine vorba de relatiile in care sunt implicati.
1. Barbatii se exprima mai mult prin intermediul actiunilor
In aceasta categorie includem acele mici detalii la care ar trebui sa luati aminte. Un buchet de flori trimis pe neanuntate la birou este o modalitate prin care iubitul tau vrea sa-ti arate ca se gandeste la tine.
Se preocupa de revizia tehnica a masinii tale? Este ingrijorat si vrea ca tu sa fii intotdeauna in siguranta.
Propune planuri de week-end sau chiar de vacanta in doi? Cu siguranta ca vede relatia voastra ca una sigura si sincera.
Incearca sa nu iti pierzi increderea in relatia ta daca partenerul nu te bombardeaza cu declaratii de dragoste precum Romeo. Daca gesturile lui lasa declaratiile deoparte, lasand actiunile sa vorbeasca de la sine, inseamna ca iubitul tau tine cu adevarat la tine.
2. Ii e teama ca o va da in bara
Sa recunoastem, noi femeile suntem adevarate concurente ale lui Oprah. Pe langa faptul ca ne pricepem sa disecam firul in patru, suntem capabile si de multe paralele sau corelatii pe care le intelegem dintr-o aparent simpla afirmatie.
Este posibil ca partenerul tau sa aiba o oarecare ezitare atunci cand vine vorba de discutii sentimentale, fiindca ii e frica sa nu-ti raneasca sentimentele sau, pur si simplu, nu este obisnuit cu o doza atat de mare de sinceritate si ii e frica sa nu calce in strachini.
3. Creierul, bata-l vina!
Pe langa aceste motive pe care le-am regasit in simplele retrospective ale propriilor relatii, la baza acestei raceli a barbatilor sta si un motiv stiintific.
Vinovatul se face Corpus Callosum, acesta din urma unind cele doua emisfere ale creierului. Interesant este ca aceasta parte anatomica este mai proeminenta la femei decat la barbati. In consecinta, barbatii au o capacitate sporita de a face o diferentiere intre sentimente si ganduri.
La femei, in schimb, aceste doua relative sunt foarte dependente una de cealalta. Deci, din cauza creierului putem spune ca ne place atat de mult sa disecam toate situatiile amoroase prin care trecem.
Atunci cand avem o problema, noi, femeile, ne bazam pe comunicare via dezbatere. Cu alte cuvinte, disecam situatia, impartim firul in patru, saisprezece, etc.
Foarte multe dintre noi ne-am confruntat insa cu o adevarata piatra de moara atunci cand vine vorba de o discutie in doi despre relatia noastra, despre sentimente, subiectele siropoase si tabu, din punctul de vedere al partenerului.
Ca niste veritabile femei ce suntem, am incercat sa disecam la randul nostru aceasta situatie si am gasit trei motive pentru care barbatii par sa comunice mai greoi atunci cand vine vorba de relatiile in care sunt implicati.
1. Barbatii se exprima mai mult prin intermediul actiunilor
In aceasta categorie includem acele mici detalii la care ar trebui sa luati aminte. Un buchet de flori trimis pe neanuntate la birou este o modalitate prin care iubitul tau vrea sa-ti arate ca se gandeste la tine.
Se preocupa de revizia tehnica a masinii tale? Este ingrijorat si vrea ca tu sa fii intotdeauna in siguranta.
Propune planuri de week-end sau chiar de vacanta in doi? Cu siguranta ca vede relatia voastra ca una sigura si sincera.
Incearca sa nu iti pierzi increderea in relatia ta daca partenerul nu te bombardeaza cu declaratii de dragoste precum Romeo. Daca gesturile lui lasa declaratiile deoparte, lasand actiunile sa vorbeasca de la sine, inseamna ca iubitul tau tine cu adevarat la tine.
2. Ii e teama ca o va da in bara
Sa recunoastem, noi femeile suntem adevarate concurente ale lui Oprah. Pe langa faptul ca ne pricepem sa disecam firul in patru, suntem capabile si de multe paralele sau corelatii pe care le intelegem dintr-o aparent simpla afirmatie.
Este posibil ca partenerul tau sa aiba o oarecare ezitare atunci cand vine vorba de discutii sentimentale, fiindca ii e frica sa nu-ti raneasca sentimentele sau, pur si simplu, nu este obisnuit cu o doza atat de mare de sinceritate si ii e frica sa nu calce in strachini.
3. Creierul, bata-l vina!
Pe langa aceste motive pe care le-am regasit in simplele retrospective ale propriilor relatii, la baza acestei raceli a barbatilor sta si un motiv stiintific.
Vinovatul se face Corpus Callosum, acesta din urma unind cele doua emisfere ale creierului. Interesant este ca aceasta parte anatomica este mai proeminenta la femei decat la barbati. In consecinta, barbatii au o capacitate sporita de a face o diferentiere intre sentimente si ganduri.
La femei, in schimb, aceste doua relative sunt foarte dependente una de cealalta. Deci, din cauza creierului putem spune ca ne place atat de mult sa disecam toate situatiile amoroase prin care trecem.
Fara tine ...*[♥]
Cat timp trece din momentul in care spui "totul s-a terminat intre noi " pana iti dai seama ca poti deschide un nou capitol in viata ta?e greu e dureros satz zici "s-a terminat'...dar noi fetele suntem tari wi trecem shi peste asta ...da desrigur nu am sal uit awa de repede dar asal uit ....mia fost bine alaturi de tine ,ai fost tot odata sh un prieten care ma intelegea,imi dadeai wi sfaturi )mersi k ai fost alaturi de mine...dar vb cinstit erau momente kin nu mai puteam suporta toate acestea,poate singura imi va fi mai bine ..hmm awa cred ey*nu sunt tipul de persoana care sa suporte toate certele,ma inervez repede w pot satz zik niwte cuv murdare)kredk ma wti ty bine ...5 luni de fericire alaturi de tine ...mm niste momente...nu le voi uita nici odata ) a fost totul ka in vis ...ochii lui frumosi, totul… m-a facut sa ma indragostesc iremediabil.O relatie terminata nu mai are sanse chiar daca va impacati. nu va mai fi la fel ca inainte si veti ajunge inevitabil din nou la despartire.Orice sfarsit inseamna un nou inceput.
Ma trezesc plangand cu tine-n gand Oare stii cat mi-e de dor ?
As vrea sa pot zbura, iubirea mea
Pana dincolo de nori
I:
Ma tineai in brate, ma alintai
Atunci cand eram trista, ma linisteai
Imi spuneai mereu ca eu sunt tot ce ai
Imi amintesc de tine, imi zambeai
Ai fost pentru tine o parte din Rai
Erai ploaia din cer atunci cand ma sarutai.
Refren:
Ma trezesc plangand cu tine-n gand
Oare stii cat mi-e de dor ?
As vrea sa pot zbura, iubirea mea
Pana dincolo de nori
Numai tu ai putea sa-mi faci intreaga inima
Dar pare mult prea tarziu.
II:
Am renuntat la multe in viata mea
Doar un singur lucru nu pot uita
Amintirea ta e tot ce mi-a ramas
Mi-amintesc de tine, imi zambeai
Ai fost pentru tine o parte din Rai
Erai ploaia din cer atunci cand ma sarutai.
среда, 19 января 2011 г.
A plecat de lîngă noi… nu mai este!
De ce doamne de ce?) de ce ai luat-o pe scumpa noastra de linga noi ,era inca forte tanira viatsa ii era ink inainte * de ce nu ai lasato linga noi ( de ce? Ty doar wtii ka noi o iubim enorm de mult …ku lacrimi in ochi am pietrecuto pe drumul de la care nu se va intoarce inapoi ).Lacrimi .durere,nu mai esti pe linga noi ,scumpo aw da orice sa te am alaturi ,sa imi dau sfaturi ,sa imi povestewti despre prima ta iubire …s mereu vei ramine ka in sufletele nostre ka un ingeresh draguts w vesel .Te tsin minte vesela ku zimbetul pe fatsa ku glume ….mi-ai fost ka o prietena cu care vb liber,nu ma deranja virsta ,scumpo ai lasat in urma ta pe Alina unica fiintsa pe care o iubeai atit de mult ,o awteptai sa vina la tine sa te vada ….its seaman tsie enorm ,ma uit la ea wi parca te vad pe tine ,nu mi vine nici pina in ziua de az sa kred k nu mai eshti pe linga noi .Am senzatia ka am sa te revad degrab nuwtiu de ce ..! ce rau ai fakut ty..de ce?)L te-am visat mai eri ,ma luai ku tine la nana dar ey nu vroeam ziceam k ma dor picioarele ,oare ce va insemna asta ( vom vedea…erai ft frumoasa in visul meu,park nici nu a fost vis dar erai ty scumpo( eram la bunika la pirlitsa ,erai foarte vesela ,de tsin minte nnumai ku zimbetu pe fatsa ..Nici nu-mi vine a krede ka astazi sunt deja 24 de zile dekin nu ewti pe linga noi ,am impresia ka ai plecat undeva dar wtiu ka te voi revedea kurind,bunica pe unde nu se uita te vede pe tine,lucrurile tale ,totul ne aduce aminte de tine * bunica are grija de florile tale awa its mai pla4eau o intrebai tot timpul o inflorit floare ceea?tai minte ziua –am venit ku alina la bunika ty ne-ai rugat satz facem bradul noi lam fakut ,ty awteptai cadouri de al mosul …L nai ajuns sa sarbatoresti anul nou ku noi.TE IUBIM MULT,NU TE VOM UITA NICIODATA,Odihnestete in pace ..
Ce repede s-a intamplat,
Ce repede s-a terminat..
Credeam ca vei sta mai mult cu mine..
Stii ca eu tineam foarte mult la tine.
Ce repede s-a terminat..
Credeam ca vei sta mai mult cu mine..
Stii ca eu tineam foarte mult la tine.
пятница, 14 января 2011 г.
Мне важно знать, что есть на свете ты...[♥]
Мне ни к чему подарки и цветы.
И без тебя не радует весна.
Мне важно знать, что есть на свете ты
И чувствовать, что я тебе нужна.
Сжимать в своей руке твою ладонь…
Щекой прижаться к твоему плечу…
И не скрывать любви своей огонь,
И не бояться проявленья чувств…
В твоих объятьях таять, словно воск,
И для тебя желанной самой стать…
Твоею быть до кончиков волос
И наяву, а не во сне летать…
Я за тобой пойду на край земли,
Лишь о тебе все мысли и мечты…
Мне дорог мир, в котором мы нашлись…
Мне важно знать, что есть на свете ты.
И без тебя не радует весна.
Мне важно знать, что есть на свете ты
И чувствовать, что я тебе нужна.
Сжимать в своей руке твою ладонь…
Щекой прижаться к твоему плечу…
И не скрывать любви своей огонь,
И не бояться проявленья чувств…
В твоих объятьях таять, словно воск,
И для тебя желанной самой стать…
Твоею быть до кончиков волос
И наяву, а не во сне летать…
Я за тобой пойду на край земли,
Лишь о тебе все мысли и мечты…
Мне дорог мир, в котором мы нашлись…
Мне важно знать, что есть на свете ты.
cei mai scumpi prieteni*
Ştiţi ce înseamnă prietenia... să fii frate şi soră, două suflete ce se ating fără să se confunde, două degete ale aceleiaşi mâini.Prietenia este exprimarea sinceră şi fără rezerve a gândurilor şi simţirilor tale în faţa unei alte făpturi omeneşti, sinceritate totală şi dezinteresată în viaţa lăuntrică cea mai intimă, ca o încercare de retrăire în profunda simpatie a unei alte fiinţe omeneşti.Am aflat sh eu ce este prietenia adevarata ,am linga mine nishte prietene de incredere care nu m-au tradat nici odata ,carora le pot spune tot ce am pe suflet .
Подписаться на:
Сообщения (Atom)






















